Acasă Stiri Locale Timișoara: Incendiu la un depozit de deșeuri industriale. Populația e sfătuită să...

Timișoara: Incendiu la un depozit de deșeuri industriale. Populația e sfătuită să stea în casă

40
0
DISTRIBUIȚI

Un incendiu puternic a izbucnit, marți, la un depozit de deșeuri industriale reciclabile din Timișoara, persoanele care locuiesc în apropiere fiind avertizate, prin sistemul RO-Alert, să stea în locuințe pentru a nu se expune la fum.

Incendiul a izbucnit, marți, la un depozit de deșeuri industriale reciclabile, în care se află inclusiv caroserii de mașini, situat la ieșire din Timișoara spre localitatea Șag.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, stivele de deșeuri având o înălțime de aproximativ șase metri.

„Se intervine cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, doi ofițeri și 15 subofițeri și o autospecială de stingere a societății Colterm (n.r. compania de termoficare a Timișoarei)”, a arătat ISU Timiș.

Pompierii timișeni au reușit să localizeze incendiul.

Din cauza degajărilor mari de fum, prin sistemul RO-alert a fost trimis un mesaj prin care populația din zona apropiată incendiului este sfătuită să stea în locuințe și să închidă geamurile.

„Din cauza degajării mari de fum, recomandăm persoanelor care se află în apropierea zonei afectate să rămână în incinte, să închidă geamurile și să stea în interior, să nu se expună la fum”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea