Acasă Stiri Locale Republica Fantastică România: Drum asfaltat cu smoală și carton

Republica Fantastică România: Drum asfaltat cu smoală și carton

20
0
DISTRIBUIȚI

În Todireni, găurile din asfalt au fost acoperite cu un strat subţire de smoală cu carton, pusă direct pe pământ, iar la nici câteva ore, evident, smoala s-a desprins de pe carosabil.

Consiliul Județean a aprobat lucrările și are și o explicație pentru faptul că n-a ținut cartonul cu smoală pus pe drum. Autorităţile judeţene susţin că este o situaţie punctuală, doar la Todireni, unde nu a mai ajuns materialul de plombe.

„Având în vedere faptul că sunt întârzieri în demararea lucrărilor finanțate prin fonduri europene, ne vedem nevoiți să intervenim cu lucrări provizorii, în limita posibilităților legale. Cu ocazia vizitei am constatat că intervenția unei singure echipe de lucru ar prelungi foarte mult finalizarea lucrărilor, așa încât am luat decizia de a discuta cu constructorul, pentru urgentarea acestor lucrări. Lucru care s-a și întâmplat și începând de luni, pe acel tronson de drum vor lucra două echipe”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, pentru botosaninews.ro.

Lucrări de plombare la cald se mai desfășoară pe DJ 291 C Hilișeu Horia – Pomârla – Racovăț.