Acasă Actualitate Interna Pentru a doua zi la rând, guvernul Dăncilă se reunește în ședință

Pentru a doua zi la rând, guvernul Dăncilă se reunește în ședință

19
0
DISTRIBUIȚI

Guvernul se va reuni, vineri, pentru a doua zi la rând, în şedinţă, în cadrul căreia urmează să discute, potrivit agendei, un proiect de hotărâre privind aprobarea unor acte adiţionale la acordurile de concesiune a unor perimetre de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională de Gaze Naturale ”ROMGAZ” SA.

În şedinţa executivului, programată pentru ora 18 și 30 de minute, urmează să se analizeze şi un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru unele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin.

Guvernul va decide, totodată, şi cu privire la revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială. Potrivit proiectului de hotărâre, Petre Neacşa, reprezentant al Ministerului Transporturilor, va fi înlocuit de Mihaela Mocanu.

Pe agenda oficială a şedinţei de Guvern nu figurează proiectul de ordonanţă de urgenţă privind măsurile fiscale anunţate de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, dar acesta ar putea fi introdus pe ordinea de zi suplimentară a reuniunii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Parlament, că ordonanţa de urgenţă va fi aprobată probabil vineri.

“Se pare că mâine (vineri – n.r.) va fi adoptată ordonanţa. A fost nevoie de câteva reglaje în ceea ce priveşte formulările, prevederile rămân aceleaşi”, a spus Dragnea.

Potrivit liderului PSD, această ordonanţă va da posibilitatea economiei româneşti să se dezvolte.

Întrebat care este graba acestei OUG, Dragnea a răspuns: “Să începem anul viitor cu măsuri bune pentru economia românească şi pentru români”.