Acasă Actualitate Interna Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi nu figurează...

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi nu figurează amnistia și măsurile fiscale

42
0
DISTRIBUIȚI

Reuniunea executivului este anunţată la ora 15:00 şi la ea ar putea participa şi preşedintele Klaus Iohannis.

Guvernul a publicat ordinea de zi a ședinței de joi, chiar dacă de regulă aceasta era trimisă cu o oră înainte de începerea reuniunii. Printre teme nu se regăsesc ordonanțele privind amnistia și măsurile fiscale.

Șeful statului a adăugat că va participa la toate ședințele de Guvern, mai ales în contextul măsurilor fiscale anunțate de Guvern.

Se ştie însă că Guvernul ar urma să ia măsuri în domeniul sănătăţii publice.

Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor ar putea fi exceptaţi de la 1 ianuarie 2019 de la plata contribuţiei trimestriale datorată pentru vaccinurile din cadrul programului naţional de vaccinare.

Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii ce se va afla astăzi în atenţia executivului, neadoptarea acestei măsuri ar putea avea un impact direct asupra sănătăţii publice şi ar afecta populaţia prin lipsa de pe piaţă a vaccinurilor.

Tot joi, miniştrii vor aproba în şedinţă şi alocarea din Fondul de intervenţii al executivului a sumelor necesare pentru acele localităţi afectate de calamităţile naturale ce au avut loc în lunile iunie şi iulie anul acesta.”