Acasă Actualitate Interna Ministrul Transporturilor: “Șoferii Uber care au luat amendă să se ducă în...

Ministrul Transporturilor: “Șoferii Uber care au luat amendă să se ducă în instanță”

45
0
DISTRIBUIȚI

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, i-a sfătuit pe șoferii UBER care au fost amendați joi să conteste sancțiunile în instanță.

Ordonanța care modifică Legea taximetriei a intrat joi în vigoare, iar ministrul spune că cei care au fost amendați nu pot fi considerați ”pirați”.

Eu îi sfătuiesc pe șoferii care au luat amendă azi să se ducă să conteste în instanță.

Și eu am fost amendat de Poliție și m-am dus și am contestat cînd am considerat că mi s-a făcut o nedreptate”, a declarat Răzvan Cuc.

El a susținut că OUG 21/2019 nu a fost adoptată împotriva serviciilor de tip UBER.

Ce am reglementat noi pînă-n acest moment nu interzice UBER să funcționeze pe piață.

Deci ăsta este un subiect folosit de anumiți oameni în campania electorală doar pentru a veni cu un subiect în presă. (…) Problema acestor platforme trenează de vreo cinci ani.

Văd că toată lumea spune că am interzis UBER. Nu, noi am dat o ordonanță care vine să combată pirateria.

Eu, din cîte știu, piraterie înseamnă cînd transporți persoane și nu declari acele sume. Eu știu că la UBER se face plata online. Deci nu sunt pirați”, a mai spus ministrul transporturilor.

Reprezentanții serviciilor UBER și Taxify au anunțat că aplicațiile nu pot fi închise, dar că va rămâne la latitudinea șoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu.

Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanța de urgență pentru modificarea care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Vicepremierul Daniel Suciu a anunțat, miercuri, că Guvernul lucrează la un act normativ care să reglementeze transportul alternativ de persoane.