Acasă Actualitate Interna Ministerul Afacerilor Externe: Invităm Ambasada Federației Ruse să actualizeze informațiile istorice pe...

Ministerul Afacerilor Externe: Invităm Ambasada Federației Ruse să actualizeze informațiile istorice pe care le folosește

46
0
DISTRIBUIȚI

MAE a reacţionat duminică la postarea publicată de Ambasada Rusiei din România în care sunt evocate momentele intrării Armatei Roşii în țară, prezentată ca “eliberatoare”.

“În spiritul unor relații pe care ni le dorim pragmatice și predictibile cu Federația Rusă este indicat ca aspectele istorice să fie un domeniu de dezbatere pentru istorici și mediul academic în general.

Postarea Ambasadei Federației Ruse nu are rigoarea pe care o poate avea o dezbatere academică, iar informațiile diseminate în spațiul public prin această postare nu sunt complete. Regretam ca Ambasada Federatiei Ruse continua seria “episoadelor istorice”.

Trecutul relațiilor dintre România și Federația Rusă nu trebuie să facă loc unor speculații si opinii nefundamentate, care pot dăuna relațiilor bilaterale.

Amintim si pe această cale existența unei Comisii comune româno-ruse de istorici, care este în măsură și are ca obiectiv sa analizeze istoria comuna a relațiilor dintre România și Federația Rusă.

Ministerul Afacerilor Externe a evocat constant importanța acestei Comisii comune de istorici, inclusiv ca răspuns la incursiunile istorice ale Ambasadei Federației Ruse în România.

Invităm Ambasada Federației Ruse să actualizeze informațiile istorice pe care le folosește, prin intermediul unor viitoare lucrări ale Comisiei comune”, transmite MAE.