Acasă Actualitate Interna Guvernul ar putea adopta un proiect de hotărâre privind restituirea taxei auto

Guvernul ar putea adopta un proiect de hotărâre privind restituirea taxei auto

43
0
DISTRIBUIȚI

Guvernul ar putea adopta, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre pentru alimentarea Fondului de mediu privind restituirea taxei auto.

ANAF a restituit până acum, la nivel național, 700 milioane de lei către 420.000 de contribuabili.

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat că Guvernul va aloca în această săptămână o nouă sumă pentru restituirea taxei auto, fără a preciza cuantumul acesteia.

Anunțul vine la o săptămână după ce ANAF a informat că 420.000 de contribuabili au primit, în perioada 3 – 5 iunie 2019, suma totală de 700 de milioane de lei reprezentând taxe auto achitată în intervalul 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017.

Întrebat dacă s-a încheiat procesul de returnare a taxei auto, Teodorovici a explicat, marți, că acesta este în curs, iar suma alocată în urmă cu două săptămâni s-a cheltuit în întregime.

Reamintim, procedura privind restituire a taxei auto a fost simplificata la începutul anului.

Astfel, taxa auto va fi restituită doar pe baza unei simple cereri, fără a mai fi nevoie de anexarea dovezii de plată și a copiilor după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a autovehiculului.