Acasă Actualitate Interna Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia continuă

Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia continuă

49
0
DISTRIBUIȚI

Angajații Complexului Energetic Oltenia, aflați în grevă de 2 zile, sunt nemulțimiți de negocierile cu administrația și refuză să se întoarcă la lucru.

Reprezentanții ministerului Energiei și ai companiei au anunțat majorări salariale de 12% și acordarea de voucere de vacanță pentru fiecare salariat.

Minerii sunt nemulțumiți, doresc 45 de procente în plus la salariu, motiv pentru care își continuă protestele.

De cealaltă parte, administrația atrage atenția că stocurile de cărbune ajung doar pentru câteva zile, și dacă se continuă așa, în maxim o săptămână se intră în criză energetică – transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.

Imediat ce au aflat rezultatul negocierilor de la București, salariații Complexului Energetic Oltenia au anunțat ferm că vor continua greva.

Nu sunt de acord cu cele oferite de Ministerul Energiei, respectiv 12% majorare salarială în loc de 45 cât solicitaseră.

Așa că nici astăzi și spun că nici zilele următoare nu vor intra la lucru.

O acțiune care va pune în pericol sistemul național energetic, susțin cei de la companie, având în vedere că stocurile de cărbune din depozitele termocentralelor asigură doar funcționarea acestora maxim o săptămână.

Despre aceast protest spontan a amintit și secretarul de stat din ministerul Energiei, Dorel Vișan, care a ținut să precizeze că va sesiza organele abilitate în cazul în care se va continua protestul.

Minerii intrați în grevă au obținut în urma negocierilor doar voucerele de vacanță care vor fi acordate începând cu 1 martie.

Trebuie precizat faptul că au existat lideri de sindicat care au încercat, după negocieri să-i convingă pe angajați să renunțe la preotest, însă fără rezultat.