Acasă Actualitate Interna Eugen Teodorovici: ”România reprezintă, totuşi, un punct de atracţie în Europa”

Eugen Teodorovici: ”România reprezintă, totuşi, un punct de atracţie în Europa”

92
0
DISTRIBUIȚI

“Am participat la discuţiile cu domnul cancelar Kurz (Sebastian Kurz, cancelarul Austriei – n.r.) şi vă spun că s-au discutat motivele pentru care o astfel de ordonanţă să fie adoptată. Din toate argumentele explicate şi prezentate nu a existat niciun fel de reacţie decât că înţeleg o astfel de decizie, care este o decizie a Guvernului.

Sincer, nu cred că vor fi astfel de retrageri de companii străine din România, pentru că România reprezintă, totuşi, un punct de atracţie în Europa. Ştiţi foarte bine, comparativ cu alte state europene, sunt multe argumente pentru care o companie străină poate decide să facă o investiţie în România”, a spus Eugen Teodorovici, vineri seara, în conferința de presă în care au fost prezentate măsurile cuprinse în Ordonanța de Urgență care modifică mai multe taxe și stabilește noi impozite din 2019.

”Legat de discuţiile pe Ordonanţă, am avut pe dialogul social de la Ministerul de Finanţe, dacă luaţi lista de participanţi, veţi vedea exact cine a lipsit: exact unii care sunt vizaţi de această Ordonanţă, adică sectorul bancar.

Dacă a fost cineva prezent acolo, totuşi, nu a ridicat absolut nicio problemă, vreo întrebare sau să ceară vreo clarificare a modului în care această Ordonanţă a fost propusă. Eu vă spun că s-a discutat în CES ordonanţa şi vă voi prezenta avizul cu argumentele şi motivele invocate de către cele trei părţi membre ale acestui Consiliu.

Referitor la asumare, vă spun că dacă am semnat un astfel de act, membru în Guvern şi toţi membrii Guvernului au fost de acord cu acest act, atunci cu toţii ne asumăm”, a precizat ministrul Finanţelor, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor privind un impact negativ al OUG.