Acasă Actualitate Interna Dosarul „EADS”, cel pe care DNA îl anunța unul de amploare, a...

Dosarul „EADS”, cel pe care DNA îl anunța unul de amploare, a fost CLASAT. DNA: „Nu sunt probe”

38
0
DISTRIBUIȚI

Dosarul EADS  a fost clasat: este cel pe care DNA îl anunța unul de amploare și care ar fi zguduit lumea politică din București, odată cu redeschiderea cazului, în 2013-2014.

Prin clasare, scapă de acuzaţii fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, Dinu Pescariu, omul de afaceri Dinu Florică şi fostul șef al Serviciului de Informații Externe, Cătălin Harnagea.

Cum motivează procurorii DNA:  nu există probe care să arate că o persoană ar fi săvârşit infracţiuni.

În mai 2004, când grupul franco-german EADS a semnat cu Ministerul de Interne un contract în valoare de aproape un miliard de euro pentru securizarea frontierelor, măsură necesară pentru intrarea României în Uniunea Europeană.

În 2005 se deschidea prima anchetă – la Ministerul de Interne. Existau suspiciuni că valoarea contractului ar fi fost supraevaluată. În urma renegocierii, s-a ajuns la o reducere de 100 de milioane de euro.

Direcția Anticorupție a redeschis ancheta în 2013-2014 – având că oficialii români ar fi acordat EADS contractul în schimbul mitei. Anchetatorii susţineau că o serie de programe informatice ar fi fost cumpărate la preţuri supraevaluate, înclusiv sistemul pentru securizarea frontierei de stat.

În cele din urmă, dosarul EADS a fost clasat la început de noiembrie 2018, dar informația a fost făcută publică abia acum de reprezentanții DNA, la solicitarea agenției de știri Mediafax:

„La data de 05 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus clasarea dosarului penal la care faceţi referire, conform art. 16 alin 1, lit. b (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) şi c (“nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) din Codul de Procedură Penală. Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieşit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de corupţie şi asimilate celor de corupţie reţinute cu ocazia începerii urmăririi penale faţă de faptă (in rem).” Direcția Națională Anticorupție