Acasă Actualitate Interna Diploma falsă a voluntarei de la Ilfov este a unui student la...

Diploma falsă a voluntarei de la Ilfov este a unui student la jurnalism

328
0
DISTRIBUIȚI

Diploma falsă a voluntarei de la Ilfov este, de fapt, o diplomă emisă de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, pentru un student care a fost licențiat la Facultatea de Jurnalistică, în 2008. Singurele date reale care au rămas sunt seria și numărul documentului.

Purtătorul de cuvânt al Universității Lucian Blaga din Sibiu, Teodor Boantă, a declarat presei că diploma falsă de medic a voluntarei din Spitalul Ilfov este realizată pe baza unui original emis de ULBS, pentru un student licențiat la Jurnalistică în Sibiu.

„Diploma este emisă de noi. Tânărul și-a dat licența la noi și și-a ridicat diploma personal”, a spus Teodor Boantă.

Practic, diploma Ralucăi Bîrsan, care a practicat medicina la Spitalul Județean Ilfov este, de fapt, diploma lui Constantin Alin Barbu. În loc de Facultatea de Jurnalistică, scrie, însă Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. În plus, originalul a fost emis în 2008, iar falsul are ca dată 2012. De asemenea, s-au modificat durata studiilor, din 4 ani, în 6 ani, precum și datele personale. Singurele date originale au rămas, astfel, seria și numărul diplomei.

Polițiștii Capitalei fac cercetări în cazul voluntarei de la Spitalul Ilfov cu diplomă falsă, precizând că un medic din cadrul unității spitalicești a reclamat, în 2016, furtul halatului medical în buzunarul căruia se afla parafa medicală, în această cauză fiind audiate mai multe persoane.

“Au fost audiate mai multe persoane, atât femei, cât și bărbați, iar cercetările sunt continuate de subunitatea de poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, precizează Poliția Capitalei.

Cu privire la exercitarea fără drept a unei profesii, Secția 9 Poliție s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că Spitalul de Urgență Ilfov a încheiat cu falsul medic un contract de voluntariat care nu se încadra în prevederile Legii 78, subliniind totodată că femeia a depus o diplomă de studii falsificată, urmând ca Ministerul Sănătății să depună o plângere.