Acasă Stiri din muzica Cum s-a născut colaborarea dintre Amna și Edward Sanda

Cum s-a născut colaborarea dintre Amna și Edward Sanda

28
0
DISTRIBUIȚI

Noua piesă „Milioanele de suflete”, o poveste de dragoste cu un mesaj optimist, marchează prima colaborare dintre Amna și Edward Sanda. Cei doi artiști au povestit în Clubul de Seară cum a luat naștere această piesă.

„Mi-am dorit mult să colaborez cu Edward pentru că e un artist talentat, cu foarte mult potențial, iar lucrurile s-au legat foarte frumos și natural în studio când am început să lucrăm la single. «Milioanele de suflete» este o piesă fresh, de vara, care va ajunge, sperăm noi, în sufletele voastre.

La filmări, m-am simțit exact că în concediu, nici nu putea să îmi stea mintea la clip pentru că eram la mare și simțeam toată euforia. Eram cu capul în nori, cu gândul la valurile marii, nisipul fin și soarele care ardea”, declară AMNA.

„Mă bucur mult că am avut ocazia să colaborez cu AMNA. Este o artista talentată și cred că piesă pe care am compus-o împreună va ajunge la sufletele oamenilor”, adaugă Edward Sanda.