Acasă Actualitate Interna Crima din Olt: Fata răpită a reuşit să sune la 112. STS...

Crima din Olt: Fata răpită a reuşit să sune la 112. STS a trimis Poliţia la adrese greşite

29
0
DISTRIBUIȚI

Alexandra, fata de 15 ani, dispărută în urmă cu o zi în Olt și despre care se crede că a fost ucisă și arsă de către Gheorge Dincă, de 57 de ani, a apucat să sune la 112, spunând că este într-o casă aproape părăsită.

STS nu a reușit să localizeze corect apelul.

„Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service”, ar fi spus fata în apelul de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliției.

Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locații eronate, iar echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia după câteva ore.

Principalul suspect se numește Gheorge Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica omului trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate.

Polițiștii au găsit o mizerie de nedescris la casa principalului suspect al cazului din Caracal, curtea bărbatului fiind ticsită de vechituri aruncate aleatoriu, gunoaie, dar și un butoi, în care, potrivit polițiștilor, au fost găsite rămășițe umane.

Suspectul a fost dus la audieri.

Din primele date, bijuteriile ar coincide cu cele pe care le purta fata dispărută ieri.

Poliţiştii verifică dacă acest caz are legătură și cu o altă dispariție înregistrată în Olt, în aceeași zonă.

Potrivit presei locale, în aprilie, o fată din Craiova a mers la Caracal pentru a lua bani de la mama ei, iar de atunci nu a mai fost găsită.