Acasă Actualitate Interna Cod Galben de vreme severă în Nord-Vestul țării

Cod Galben de vreme severă în Nord-Vestul țării

15
0
DISTRIBUIȚI

Un număr de 12 judeţe nordul şi vestul României se vor afla sub Cod galben de ninsori şi viscol până luni după-amiaza la ora 14:00 în timp ce, la nivelul întregii ţări, se vor semnala precipitaţii mixte şi vânt puternic până marţi.

Potrivit atenţionării Cod galben emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni (13/14 ianuarie) şi în cursul zilei de luni (14 ianuarie) în zona Munţilor Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi local în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali, va ninge şi local se vor cumula cantităţi de peste 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări susţinute, îndeosebi în zonele de creastă, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.

Ninsori, în general moderate cantitativ, vor fi şi în Maramureş şi local în nordul Transilvaniei.

Judeţele aflate sub Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Căderile masive de zăpadă de noaptea trecută au creat probleme în zona Munților Apuseni din județul Alba.

În mai multe sate din comunele Avram Iancu și Arieșeni este întreruptă furnizarea curentului electric, după ce liniile de înaltă tensiune au fost rupte de copaci.

Pe patru tronsoane de drumuri naționale este semnalat strat de zăpadă de până la 2 centimetri.

Text relatare: La această oră echipele de la Electrica sunt pe teren pentru a remedia avariile produse de copacii prăbușiți sub greutatea zăpezii. Sunt afectate 14 posturi de transformare iar furnizarea curentului este întreruptă pentru aproximativ 200 de locuințe din mai multe sate.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție deoarece există tronsoane de drum cu strat de zăpadă până la 2 cm: DN75 la Câmpeni și Scărișoara și DN74 în Zlatna.

Luni dimineața ANM a emis o alertă de Cod galben de vreme severă imediată în județul Alba, valabilă până la ora 13.00. Sunt prognozate intensificări temporare ale vântului care la rafală vor atinge și depăși local 55-60 km/h, cu zăpadă troienită pe alocuri.