Acasă Sport Cea de-a treia ediție a Carpathian MTB Epic începe pe 1 august

Cea de-a treia ediție a Carpathian MTB Epic începe pe 1 august

39
0
DISTRIBUIȚI

Carpathian MTB Epic („CMTBE”), cea mai importantă competiție de mountain-bike de tip multi-etapă din România, începe în două zile, pe 1 august, la Cheile Grădiștei Fundata.

Peste 220 de rideri de top din întreaga lume, dar și amatori dornici de senzații tari și peisaje magnifice s-au înscris pentru a treia ediție a competiției care le rezervă experiențe spectaculoase, în inima munților Carpați.

MPG România, organizator al evenimentului, a pregătit intens în această perioadă traseul marcat, care însumează 158 km prin România sălbatică, zone spectaculoase, unele chiar protejate, și 7.450m de urcări epice. Cicliștii Elite care vor lua parte la acest eveniment vor avea șansa să câștige 80 de puncte UCI MTB XCO, dar și trofee, medalii și sume în bani, plus alte cadouri speciale din partea sponsorilor. Suma totală a premiilor în bani este de 8.550 euro.

Evenimentul devine unul de tradiție în sportul mondial, iar a treia ediție reușește să readucă la start cicliști celebri, campioni internaționali și naționali, precum elvețianca Ariane Lüthi, câștigătoare CMTBE 2018, multiplă câștigătoare a Absa Cape Epic, locul 1 în topul UCI XCM 2018, pe slovacul Tomas Visnovsky, câștigător CMTBE 2017, campion național în Slovacia, dar și pe Raul Sinza, cel mai bine clasat român din CMTBE al anului trecut.

De asemenea, au acceptat provocarea MTB la superlativ și Guy Sessler, campion național Israel XCO în 2018 și 2019, și Ada Xinxo, campioană națională în Catalonia 2019, dar clasată constant în această competiție în top 5, în ultimii 4 ani.

Vitor Gamito, atlet olimpic, câștigătorul Turului MTB al Portugaliei și Ambasador Gold Nutrition, revine la Carpathian MTB Epic 2019 pentru un proiect special ce implică o evaluare multimedia a cursei din perspectiva unui profesionist. Performanțele lor și ale tuturor participanților, dar și multe alte informații utile pentru pasionații de MTB, vor putea fi urmărite live urmărind pagina Carpathian MTB Epic pe Facebook.

Race-village-ul din Cheile Grădiștei-Fundata își așteaptă oaspeții cu servicii all-inclusive de nivel olimpic și o atmosferă prietenoasă și caldă. Pe lângă serviciile de cazare și mese, participanții beneficiază de o zonă de lounge, de fizioterapie și masaj, bike wash, reparații și mentenanță, bike park pentru noapte și zi. La final, ei sunt invitați la o cină de rămas bun cu temă tradițional românească, de unde nu va lipsi Contele Dracula.

Pe scurt, Carpathian MTB Epic 2019 înseamnă o experiență de neuitat, de depășire a propriilor limite, într-un peisaj magnific, ce oferă două opțiuni de participare:

  • O cursă multi-etapă de 4 zile, între 1 și 4 august, care include un Prolog și 3 Etape, însumând 158 km și o diferență de nivel de 7.450 m;
  • O cursă de o zi, pe 4 august, de 43 km și o diferență de nivel de 1.800 m.