Acasă Stiri Locale Căutătorii de dinozauri, duminică la Dino Parc Râșnov

Căutătorii de dinozauri, duminică la Dino Parc Râșnov

52
0
DISTRIBUIȚI

În acest final de săptămână este în plină desfășurare Dino Fest, evenimentul prin care sunt marcați primii patru ani de viață ai Dino Parc Râșnov. În cea de-a doua zi de Dino Fest, spectacolul începe la ora 12, însă surprizele pentru vizitatori pornesc de la ora 10:00, din momentul în care se deschid porțile Dino Parc Râșnov. Atunci, primii vizitatori vor avea ocazia să descopere la umbra copacilor și a celor 100 de dinozauri plușuri care reprodc final uriașii din parc.  Dinozaurii-cadou pot fi ușor recunoscuți pentru că au un tricou cu Europa FM și Dino Parc Râșnov.

După căutarea ”comorilor” din parc urmează, de la ora 12:00,  MiniRicii în Aventurile lui Apolodor, iar de la ora 13:30  și până la închiderea Dino Parc sunt pregătite activități supriză pentru cei mici.

De la deschiderea din iunie 2015 și până în prezent, Dino Parc Râșnov și-a dublat suprafața, ajungând anul acesta la 3 hectare și 100 de dinozauri, atestați științific și reproduși în mărime naturală.  Expozițiile și exponatele din cadrul Dino Parc Râșnov au fost realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.