Acasă Stiri Locale CARACAL: Scurgeri dintr-un vagon de tren încărcat cu propilenă

CARACAL: Scurgeri dintr-un vagon de tren încărcat cu propilenă

29
0
DISTRIBUIȚI

Un vagon cu propilenă al unui tren format din 20 de vagoane încărcate cu această substanţă, aflat în zona gării CFR Caracal, prezenta scurgeri, luni seară, iar populaţia de pe o rază de doi kilometri a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

În zonă, au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi s-a reuşit oprirea scurgerilor de propilenă.

„În urma unui apel la numărul unic 112 au fost anunţate scurgeri de substanţe periculoase dintr-un vagon al unui tren aflat în zona Gării CFR Caracal, încărcat cu propilenă. A fost trimis mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru o rază de aproximativ doi kilometri faţa de vagon, pentru evacuare şi autoprotecţie. La faţa locului se află patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear) şi patru autospeciale pentru primă intervenţie. Trenul este format din 20 de vagoane, toate încărcate cu propilenă. A fost oprită scurgerea de substanţe periculoase prin închiderea flanşei vagonului cisternă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Echipajele de pompieri sunt în continuare prezente în zonă şi fac măsurători cu ajutorul accesoriilor CBRN.