Acasă Actualitate Interna ANM: Cod Galben de viscol în zona montană înaltă din 21 de...

ANM: Cod Galben de viscol în zona montană înaltă din 21 de județe

23
0
DISTRIBUIȚI

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol valabilă, luni, în zona montană înaltă din 21 judeţe, precum, şi o informare meteo de vreme rea ce va afecta restul teritoriului, până marţi dimineaţa.

Luni, 24 decembrie, între orele 2 şi 21, în cea mai mare parte a zonei montane, temporar va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va sufla tare, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali cu rafale de peste 90…100 km/h. Ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ. Ninsori în general moderate cantitativ vor fi şi în Maramureş şi local în nordul şi estul Transilvaniei.

Până marți, 25 decembrie, ora 06, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, temporar cu rafale de 65…70 km/h, iar pe creste va depăşi 80 km/h. Din a doua parte a zilei de luni (24 decembrie) vântul se va intensifica şi în zonele joase de relief, îndeosebi din sud-vestul, centrul şi estul ţării, cu viteze la rafală, în general de 50…55 km/h.

Pe parcursul zilei de luni (24 decembrie) în Maramureş, Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. În centrul, estul şi sudul teritoriului, vor fi condiţii pentru depuneri de polei, iar în noaptea de luni spre marţi (24/25 decembrie) se va forma gheţuş.