Acasă Stiri Locale Zilele BIZ 2018 pun la loc leaderii şi profesioniştii care au devenit...

Zilele BIZ 2018 pun la loc leaderii şi profesioniştii care au devenit game-changeri în domeniul lor – VIDEO

17
0
DISTRIBUIȚI

În perioada 12 – 16 noiembrie, în Bucureşti, la ARCUB, va avea loc festivalul de business al României, după cum este considerat de profesioniști evenimentul Zilele Biz.

Conferința maraton de cinci zile prezintă cinci domenii de business Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media & Marketing.

Audiența este specializată pe fiecare zi, reunind manageri, antreprenori, specialiști în comunicare, consultanți, investitori, reprezentanți ai oficialităților și ONG-urilor și reprezentanți ai presei.

Ce aduce această ediție Zilele Biz, care au fost tranformările prin care au trecut mediul de afaceri  și presa de specialitate în ultimii 19 ani, de când revista BIZ este prezentă pe piață, într-un interviu cu Marta Ușurelu, Managing Partner Biz Agency:

Zilele Biz 2018, aproape sold out

La Europa FM, Marta Ușurelu anunță că locurile pentru Zilele Biz sunt aproape epuizate.

Dacă la unele dintre zile deja toate locurile sunt sold out, în altele se mai găsesc în aceste zile bilete, însă cei care-și doresc să leaderii şi profesioniştii care au devenit game-changeri în domeniul lor ar trebui să se grăbească.

Programul Zilele Biz 2018

Zilele Biz 2018: Ziua de Antreprenoriat, 12 Noiembrie

Ziua Antreprenoriatului îţi aduce în faţă oamenii de business cu experiență, dar și tineri care au curaj să construiască businessuri de la zero.
Keynote speaker-ul Iulian Stanciu, eMAG, va vorbi despre provocările antreprenoriatului, dar și despre cum îți păstrezi echilibrul când afacerea ta devine un business regional de peste 1 miliard de euro.

Dezbaterea Păstrezi sau vinzi? Cum poți duce afacerea la un nou nivel? îi pune față în față pe:
• Felix Pătrășcanu, Fondator & Managing Partner, FAN Courier
• Mirela Drăgoi, Cofondator, Pet Star Holding
• Mihai Rotaru, Cofondator, Clever Taxi
• Radu Savopol, Fondator, 5 To Go
• Mariana Brădescu, Cofondator, Piatra Online
• Ioan Cocan, Cofondator, Tremend.

Zilele Biz 2018: Ziua de Inovație, 13 Noiembrie

Ziua debutează cu un keynote speech susținut de Radu Tudor, MB Telecom, care aduce în prim-plan revoluționarul scanner pentru avioane, laureat la Salonul de Invenții de la Geneva și care începe să cucerească piețe din toată lumea.

Urmatoarele sesiuni îi aduc în fața publicului pe Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului de construcție a celui mai puternic laser din lume la Măgurele și Adina Florea, decan al Facultății de Automatică și Calculatoare, care a creat o adevărată școală românească în domeniul inteligenței artificiale, vor fi intervievați de celebrul antreprenor și inventator Cornel Amariei despre ce înseamnă să fii în prima linie a inovației globale.

Zilele Biz 2018: Ziua de Management, 14 Noiembrie

În ziua dedicată managementului, vom avea un workshop de creativitate pentru manageri „Cum să ai idei – rețeta pentru creativitate” și lansarea primei ediții a „CEO Report”, un anuar cu cei mai puternici 100 de CEO din România.

Printre invitații zilei de 14 noiembrie se numără:
• Andrei Roșu, sportiv de anduranță și speaker motivational
• Horia Adrian, CEO, Holcim România
• Adrian Nanulescu, Mentor, Ascendis
• Carmina Dragomir, CEO, Metropolitan Life
• Bogdan Badea, CEO, eJobs
• Mariana Brădescu Constantinescu, Fondator, PIATRAONLINE

Zilele Biz 2018: Ziua de Media & Marketing, 15 Noiembrie

Ziua dedicată industriei de marcomm incepe cu o discuție despre Business vs Creativitate, susținută de Mihai Botărel, Co-Founder, Creative Director, RXM Creative
Pe parcursul zilei, va avea loc dezbaterea provocatoare: ”Veteranii față în față cu noua generație”. Noua generație de publicitari întâlnește pe aceeași scenă veteranii industriei și împreună vor dezbate după regulile competițiilor de dezbateri formale ARDOR. Dezbaterea va fi moderată de Radu Atanasiu, profesor la Maastricht School of Management România.

Printre invitații zilei de 15 noiembrie se numără:
• Bogdan Naumovici, Managing Partner, 23 Communication Ideas
• Costin Bogdan, Group Creative Director, McCann Worldgroup România
• Alex Coteț, Regizor, Scenarist, Editor, Sector 7
• Călin Clej, Director de marketing, Huawei CBG România
• Dr. Bogdan Iliescu, Medic specialist neurochirurg, Spitalul Clinic de Urgențe “Prof Dr N Oblu
• Răzvan Ionescu, publisher, Recorder.ro

Zilele Biz 2018: Ziua de CSR, 16 Noiembrie

Thomas Kolster, MR. Goodvertising, va fi din nou pe scena Zilelor Biz. Speaker inspirational, autor, avocat al sustenabilității! Așa poate fi descris Thomas Kolster, cel care a creat mișcarea “Goodvertising”. Cu peste 16 ani de experiență în publicitate și sustenabilitate, este o voce puternică pentru zeci de branduri globale. Huffington Post îl numește “Lider de inspirație”.

Vlad Voiculescu, un alt invitat de renume, va fi prezent alături de noi în cadrul zilei de CSR. Vom încerca să aflăm cum putem schimba România în bine.

Valeriu Nicolae, fost consilier pentru integrare socială și problemele rromilor în cabinetul Dacian Cioloș, este recunoscut pentru implicarea în programe naționale pentru drepturile copiilor, incluziune socială și politici privind sărăcia, va fi și el pe scena Festivalului de business.

Evenimentul Zilele BIZ se află la cea de-a 17-a ediție și va avea loc în perioada 12-16 noiembrie, la ARCUB Gabroveni, București.

Detalii complete pot fi găsite pe site-ul www.zilelebiz.ro