Acasă Actualitate Interna ISU București: 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la...

ISU București: 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la Pelerinajul de Sf. Dumitru

12
0
DISTRIBUIȚI

Peste 40 de persoane care au venit în ultimele zile pentru a se închina la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, la Catedrala Patriarhală, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

”Începând de joi, pompierii ISUBIF au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul a 42 de persoane la Patriarhia Română, unde se desfăşoară pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou”, informează oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.

Trei persoane au fost transportate la spital. Principalele simptome constatate au fost stările de lipotimie, epuizarea fizică şi alte afecţiuni cronice, notează Agerpres.

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), a început joi şi se termină luni. Evenimentul este organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor.