Acasă Actualitate Interna Peste 100.000 de elevi vor primi cărți de istorie din partea Primăriei...

Peste 100.000 de elevi vor primi cărți de istorie din partea Primăriei Capitalei

52
0
DISTRIBUIȚI

Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre care prevede încheierea unui acord de cooperare între Municipiul Bucureşti, prin Centrul Proedus, şi Asociaţia Culturală Ludmila Vidraşcu, în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului “Centenarul Marii Uniri Explicat Tinerilor”.

Proiectul îşi propune editarea şi distribuirea a două cărţi: “Istoria ilustrată a României pentru elevi” (autoare Magda Stan) şi “Istoria ilustrată a românilor pentru tineri” (autor Ioan Aurel Pop) şi oferirea câte unui exemplar elevilor bucureşteni din ciclurile gimnazial şi liceal, cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2018. Conform raportului de specialitate, este vorba despre un număr maxim de 58.000 de elevi de gimnaziu şi 62.000 de elevi de liceu.

De asemenea, în cadrul proiectului, sub genericul “Pe urmele Istoriei neamului”, se doreşte desfăşurarea unei caravane itinerante în minimum 20 de instituţii şcolare din Bucureşti, la care vor participa personalităţi ale vieţii academice şi culturale româneşti. Totodată, se doreşte organizarea unui concurs în rândul elevilor bucureşteni atât pentru evaluarea rezultatelor proiectului, cât şi pentru asigurarea sustenabilităţii acestuia şi a fixării cunoştinţelor dobândite.

În baza acordului de cooperare, Centrul Proedus va oferi susţinere financiară în limita sumei de 2,5 milioane lei, asigurând cheltuielile generate de tipărirea cărţilor.

Asociaţia Culturală Ludmila Vidraşcu va asigura managementul proiectului şi cheltuieli în cuantum de 100.000 de lei pentru remuneraţia colaboratorilor, acţiuni promoţionale şi de publicitate, onorarii, sonorizare.

Conform expunerii de motive, scopul proiectului este acela de a promova în rândul elevilor bucureşteni evenimentele pe care le-a traversat România pe parcursul ultimilor 100 de ani.