Acasă Actualitate Interna Sibiu: Salvat de pe munte, a murit câteva ore mai târziu, la...

Sibiu: Salvat de pe munte, a murit câteva ore mai târziu, la spital, din cauza frigului

30
0
DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 22 de ani a decedat marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce în cursul nopţii a fost coborât de salvamontişti de la peste 2.000 de metri altitudine, de pe creasta Munţilor Făgăraş, cu hipotermie, într-o stare critică, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Decebal Todăriţă.

“A fost declarat decesul pacientului. Cauza decesului este stop cardiorespirator neresuscitabil. Pacientul are 22 de ani. A fost adus în jurul orei 2,15. A fost adus inconştient, cu hipotermie severă şi stop cardiorespirator”, a explicat Decebal Todăriţă.

Potrivit sursei citate, fata care l-a însoţit pe băiat pe munte este încă internată în spitalul sibian, cu “hipotermie şi degerături”.

Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat că cei doi tineri au îndurat “condiţii meteo extrem de dure” şi pentru aducerea lor din Munţii Făgăraş a fost nevoie de salvamontişti din Argeş şi Sibiu, dar şi de jandarmi montani din zona Lacului Bâlea.