Acasă Actualitate Interna Surse: Ședință luni la PSD pe tema referendumului pentru familie

Surse: Ședință luni la PSD pe tema referendumului pentru familie

27
0
DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent al PSD se va reuni, luni, de la ora 11.30 la Parlament, în prima şedinţă după ce în CEx al PSD a fost dat vot de încredere lui Liviu Dragnea.

La BPN va participa şi premierul Viorica Dăncilă, dar şi contestatarii liderului social-democrat, au declarat surse politice pentru agenția de știri Mediafax.

La şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional al PSD vor fi prezenţi şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al partidului, cum ar fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, primarul sectorului 3 Robert Negoiţă sau secretarul general al PSD, Marian Neacşu.

Subiectul dezbaterii în şedinţa BPN al PSD de luni va fi referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

În contextul referendumului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la finalul şedinţei CEx de vineri seară, că discuţiile şi acţiunile legate de o remaniere guvernamentală a miniştrilor din Cabinetului Dăncilă vor fi amânate după data de 7 octombrie.

Vineri a avut loc Comitetul Executiv Naţional al PSD, în care s-a supus la vot continuitatea sprijinului oferit pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Doar opt social-democraţi din CexN au votat împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea, în timp ce 56 au votat pentru susţinere.

Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, “Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”, într-o şedinţă care a durat peste opt ore.