Acasă Actualitate Interna Toni Greblă ar putea deveni secretar general al Guvernului

Toni Greblă ar putea deveni secretar general al Guvernului

31
0
DISTRIBUIȚI

Acceptarea funcţiei de secretar general al Guvernului de către Toni Greblă a fost primită cu aplauze în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, fiind una unanimă, potrivit declarațiilor făcute în fața presei de Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

”Cazul domnului Toni Greblă, judecător la CCR, privind traficul de struţi este penibil şi grotesc şi a făcut înconjurul planetei. Cred că nu a fost ziar, televiziune din lume să nu vorbească despre România – ţară europeană în care oameni de acest calibru sunt scoşi din funcţie pentru nişte dosare de un sinistru total.

În momentul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat în CExN că Toni Greblă a acceptat funcţia, pur şi simplu s-a aplaudat din suflet. A fost o decizie unanimă de acceptare şi în acelaşi timp o încântare pentru toţi membrii Comitetului Executiv”, a declarat Codrin Ştefănescu.

În luna mai, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis achitarea fostului judecător constituțional Toni Greblă în dosarul de corupție deschis de DNA.